Oricine are nevoie de o Zana, mai ales cand e pisica! Bucuresti

Data publicării: 30.07.2021
  • Locaţie: Bucuresti, Bucuresti, Romania

Salutare, internet!

Eu sunt Zâna, o pisicuță culeasă într-o zi ploioasă din Cișmigiu, unde țipam ca din gură de șarpe, singură, amărâtă și speriată. Îți spun asta ca să vezi că deși n-am pedigree, provin dintr-o zonă centrală.

Am 3 luni și jumătate (așa a spus domnu’ veterinar), sunt deparazitată extern și intern. Urmează să fiu și vaccinată. Sunt educată – folosesc litiera, mănânc mâncare umedă și uscată, torc de zor dacă mă mângâi. Sunt jucăușă și activă, ca orice pisică mai mică, și am niște poziții de relaxare de invidiat.
Îmi plac mult oamenii, dar și alte pisici, cu care vreau să mă împrietenesc imediat, chiar dacă ele sunt, la început, de altă părere. Însă mie nu mi-e frică de nimic, sunt îndrăzneață.

Fata asta la care stau deocamdată a zis că va avea grijă și de costurile/aranjamentele cu sterillizarea, când va veni timpul.

Te rog mult de tot, dacă îți dorești să ai lângă tine o Zână pisicească, m-ai găsit, eu sunt, ia-mă pe mine!
(Și nici nu mă supăr dacă cumva decizi să mă strigi pe alt nume.

Daca nu esti din Bucuresti, pot gasi o solutie sa vin eu la tine, doar-doar sa-mi gasesc omul meu!


Telefon: 0745931632

Acest anunț este real și verificat de utilizator:


Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on LinkedIn Pin on Pinterest

Informaţii utile - Termeni și condiții

  • Pe acest site NU se vând animale - NU acceptați să plătiți sume de bani
  • Verificați numărul de telefon al adoptatorului printr-o căutare pe Google
  • Nu mergeți neînsoțit(ă) atunci când dați spre adopție sau adoptați
  • Acest site NU este implicat și NU garantează în nici un fel anunțurile publicate - răspunderea aparține în totalitate utilizatorilor și vizitatorilor

Anunţuri asemănătoare

  • Donez pisicuta gasita abandonata
    Donez pisicuta gasita abandonata
    Pisoi femele - Baia Mare (Maramures) - 21.11.2021

    Aceasta pisicuta a fost gasita de cateva saptamani intr-o parcare in Baia Mare. Un piciorus nu ii mai este intreg dar este vindecat. Face la litiera e cuminte si jucausa. Sare, umbla dar dupa toate tratamentele a ramas cu un virus care se transmite d...

  • Pui de pisica 2 luni culoare calico
    Pui de pisica 2 luni culoare calico
    Pisoi femele - Constanta (Constanta) - 15.11.2021

    Puiuti de pisica de 2 luni, culoare calico, frumosi, sanatosi , mancaciosi, deparazitati, vaccinati, pentru adoptie de catre o familie responsabila, care sa ii ingrijeasca ca pe un membru al ei, sa ii vaccineze la timp si sa ii sterilizeze, pentru in...

  • Pui de pisica 2 luni culoare calico
    Pui de pisica 2 luni culoare calico
    Pisoi femele - Constanta (Constanta) - 15.11.2021

    Puiuti de pisica de 2 luni, de culoare calico, frumosi, sanatosi , mancaciosi, deparazitati, vaccinati, pentru adoptie de catre o familie responsabila, care sa ii ingrijeasca ca pe un membru al ei, sa ii vaccineze la timp si sa ii sterilizeze, pentru...